joi, 8 decembrie 2011

Conferinţă despre Sf. Andrei Şaguna la Centrul religios-cultural "Dumitru Stăniloae" din Viena


Centrul religios-cultural „Dumitru Stăniloae” din Viena a organizat sâmbătă, 3 decembrie 2011, o conferinţă dedicată Sfântului Mitropolit Andrei Şaguna. După ce în ziua pomenirii s-a citit în mod solemn, prima dată, Acatistul închinat marelui mitropolit transilvănean şi s-au amintit anumite repere din viaţa sa, a urmat partea a doua a momentelor dedicate lui, sâmbătă, când pe suport de imagini, în faţa a numeroşi credincioşi dornici să afle cât mai multe despre acest mare ierarh şi om de cultură , părintele dr. Nicolae Dura, parohul bisericii ortodoxe române din Viena, a prezentat Conferinţa „Sfântul Mitropolit Andrei Şaguna”.

Sfântul Andrei Şaguna în expoziţiile din Şcheii Braşovului


Muzeul Prima Şcoală Românească din Şcheii Braşovului a împlinit 50 de ani de existenţă. Aniversarea a fost marcată prin ample manifestări ce au culminat cu Liturghia oficiată la Biserica "Sfântul Nicolae" din Şchei de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi cu inaugurarea expoziţiilor dedicate Sfântului Andrei Şaguna.

Şcheii Braşovului a fost pentru câteva zile centrul vieţii culturale şi bisericeşti din cetatea de sub Tâmpa. Ca în fiecare an, de 1 decembrie, Piaţa Unirii din faţa Bisericii "Sfântul Nicolae" a găzduit sărbătoarea tuturor românilor, iar a doua zi s-a desfăşurat la sediul muzeului un amplu concurs pentru elevi, cu tema "Biserica, Şcoala şi Andrei Şaguna în documentele braşovene".

luni, 5 decembrie 2011

Simpozion dedicat sărbătorii sfântului mitropolit: Elevii braşoveni au vorbit despre Sfântul Andrei Şaguna


Arhiepiscopia Sibiului, prin Protopopiatul Braşov şi în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Braşov, a organizat sâmbătă, 3 decembrie, simpozionul "Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, o viaţă în slujba Bisericii". La simpozion au participat elevi din peste 20 de şcoli şi licee din judeţul Braşov.

Simpozionul a fost organizat la sediul Protopopiatului Braşov, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi a unit elevi şi dascăli de religie din şcoli şi licee din Braşov şi împrejurimi.